CERCUL DE LECTURĂ- C.N. ,,SPIRU HARET", BUCUREȘTI

28.03.2015: H E R M A N N    H E S S E

   În stilul caracteristic Cercului de lectură, am ales, astăzi, să intrăm în universul fictiv al unui mare scriitor, Hermann Hesse, altfel decât abordănd capodoperele. Un fel de ,,spionare pe gaura cheii” (Simona Popescu), suficientă însă pentru a întărâta liceeni curioși și dornici de a cunoaște cât mai mult. Astfel, ,,Basmele” lui Hesse au fost unealta atât de utilă demersului nostru. Spunem ,,basme”...însă am avut surpriza să constatăm că ne îndepărtăm destul de mult de canonul acestei specii literare. 

Hermann Hesse (n.1877, Calw, Germania – d. 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946 (motivația juriului: „pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului". Este faimos pentru romanele sale Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha.

            Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm și rebeliune. Până prin anul 1893, viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, din cauza „comportamentului rău" și caracterului ireductibil. Părinții săi au perceput că nu au un copil obișnuit încă din anul 1881. Fiindcă nu mai făceau fața precocității și energiei lui, părinții s-au gândit chiar să îl instituționalizeze sau să îl trimită de acasă.

            Singurătatea spirituală a artistului și izolarea de lumea modernă sunt teme frecvente în operele lui Hesse. Romanele sale, majoritatea psihoanalitice și simbolice, includ Peter Camenzind (1904), Unterm Rad (Sub roată) (1906), Rosshalde (1914) și Demian (1919).

            LUPUL DE STEPĂ (1927), unul dintre cele mai cunoscute și mai complexe romane ale sale, descrie natura duală a umanității. Aceeași temă se regăsește și în Narziss und Goldmund (Narcis și Gură de aur - 1930).

           JOCUL CU MĂRGELELE DE STICLĂ: având în centrul ei biografia lui Josef Knecht, maestrul ,,jocului cu mărgelele de sticlă“, romanul propune imaginea unei lumi în afara lumii:  Castalia. Situată în afara timpului (și a istoriei) Castalia se conturează ca un uriaş templu al culturii, un loc în care vieţuiesc aproape exclusiv intelectuali, un loc în care cunoaşterea, în multiplele ei forme, pare a reprezenta unicul scop. Mai mult însă, Castalia este şi patria jocului cu mărgelele de sticlă. Schiţat doar vag de autor, jocul cu mărgelele de sticlă este în esenţă o sinteză între arte, reprezentând şi unica formă prin care se poate realiza trecerea de la o artă la alta, comasarea tuturor cunoştinţelor într-un tot. Pe de aștă parte, jocul cu mărgelele de sticlă reflectă atât modul de a ilustra antagonismul real-utopic, cât și falimentul celor două viziuni. Două ,,mărgele de sticlă" reprezentând două filosofii.

            Devenit încă din tinereţe elev al unei şcoli de elită, Josef Knecht se adaptează fără dificultăţi legilor care guvernează Castalia. Parcurge toate treptele ierarhice, ajungând în final să deţină funcţia supremă, aceea de magister ludi. Ajuns însă în acest punct, Josef constată că imensul tărâm al Castaliei este totuşi ciudat de limitat. Părăsind Castalia, Knecht face pasul către o lume în care timpul îşi urmează cursul. O lume în care bătrâneţea şi moartea nu fac diferenţa între intelectuali şi cei săraci cu duhul.

            Mesajul operei este completat atât dede poeziile lui Knecht, cât şi de cele trei biografii fictive, scrise de acesta în timpul studiilor în Castalia. În esenţă, toate biografiile gravitează în jurul aceleiaşi idei: incapacitatea omului de a-şi înşela destinul. Căci, fie că vorbim de aducătorul de ploaie, de călugărul Josefus Famulus, sau de prinţul indian, toate personajele se întorc în vechea lor matcă şi îşi acceptă, în final, destinul.

FRAGMENT:

            Începând astfel din interior şi crescând până la întâlnirea şi confirmarea reciprocă dintre lumea lui lăuntrică şi lumea exterioară, chemarea s-a desăvârşit pentru Josef Knecht într-o absolută puritate; băiatul i-a suit toate treptele, i-a gustat toate momentele de fericire şi spaimele. Nobilul fenomen, istoria adolescenţei şi preistoria tipică a oricărui spirit de elită, a ajuns la împlinire, fără să fie tulburat de dezvăluiri şi indiscreţii bruşte; lumea interioară şi cea din afară au acţionat şi s-au dezvoltat una către cealaltă într-un mod armonios şi echilibrat. Când, la sfârşitul acestei evoluţii, şcolarul a devenit conştient de situaţia lui şi de soarta sa exterioară, când s-a văzut tratat de către profesori ca un coleg şi ca un oaspete de onoare, a cărui plecare era aşteptată în fiece clipă, iar de către colegi pe jumătate admirat sau invidiat, pe jumătate ocolit, ba chiar suspectat, batjocorit şi urât de unii adversari, mereu mai izolat şi părăsit de prietenii de până atunci ― în acel moment un fenomen similar de despărţire şi însingurare se desăvârşise încă de mult în el, iar în sufletul său, în propria-i simţire interioară profesorii se transformaseră tot mai mult din superiori în camarazi, prietenii de altădată deveniseră nişte tovarăşi de drum pe care îi lăsa în urmă, în şcoala şi în oraşul său nu se mai simţea ca între ai săi şi în locul ce i se cuvenea; toate acestea erau pătrunse acum de o moarte stranie, de un fluid al irealităţii, aidoma unor lucruri ce aparţineau trecutului, deveniseră ceva provizoriu, ca nişte haine uzate ce nu mai puteau fi purtate nicidecum.(...) O dată cu primirea lui în rândurile elitei, viaţa lui Knecht fusese transplantată pe alt teren, băiatul făcuse primul pas decisiv în evoluţia sa. Nu întotdeauna acceptarea oficială a unul elev distins în rândurile elitei corespunde cu trăirea unei chemări interioare. Acesta este un har sau dacă am voi să ne exprimăm cu vorbe banale, e o întâmplare norocoasă. Viaţa celui ce se întâlneşte cu ea are un plus întocmai cum posedă un plus cel căruia norocul i-a dăruit fericite însuşiri trupeşti şi sufleteşti. Majoritatea şcolarilor de elită, ba chiar aproape toţi, îşi consideră selecţionarea pe un mare noroc, ca pe o distracţie de care sunt mândri şi foarte mulţi dintre ei şi-au dorit cu înfocare aceastădistincţie. Dar trecerea de la obişnuitele şcoli din locurile natale în şcolile din Castalia e pentru majoritatea celor selecţionaţi mai anevoioasă decât şi-au închipuit şi aduce cu sine unele dezamăgiri neaşteptate. Trecerea aceasta este o despărţire şi o renunţare foarte grea mai ales pentru toţi acei şcolari s-au bucurat de fericire şi dragoste în casa părintească...(...) Nici chiar ambiţioşii propriu-zişi şi elevii model, pedanţii, nu puteau rezista întotdeauna în Castalia; nu pentru că n-ar fi fost apţi pentru studiu, ci pentru că în şcolile de elită nu era vorba numai de studii şi de o pregătire specială, ci şi de obiective educative şi artistice în faţa cărora unul sau altul depuneau armele. Totuşi, în sistemul celor patru mari şcoli de elită, cu numeroasele lor subdiviziuni şi sucursale, era loc pentru afirmarea a diverse aptitudini, iar un matematician sau un filolog sârguincios, dacă dădea cu adevărat semne de viitor savant, nu trebuia să vadă un pericol în lipsa de talent muzical sau filozofic.(...)

B A S M E

            Spectrul basmelor sale se întinde de la tradiția de povestitor a lui Boccaccio și poveștile din O mie și una de nopți, până la satire fantastice și la poezia fantastică de inspirație psihanalitică. Hesse modernizează temele clasice ale basmului: fericire și nefericire în dragoste, egoismul dorințelor, efemeritatea existenței, aspect pus în lumină chiar de titluri:

·         Piticul

·         Joc de umbre

·         Muntele tainic

·         Poetul

·         Visul unui fluier

·         Augustus

·         Visul despre zei

·         știre ciudată de pe o altă stea

·         Suita de vise

·         Europeanul

·         Povestea celor doi frați

      În unele dintre acestea, autorul conferă visului trăsături de basm (Visul unui fluier, Visul despre zei) deoarece, asemenea fanteziei, și visul poate unifica și armoniza contrariile dintre realitatea obiectivă și cea subiectivă, dintre lumea exterioară și cea interioară. Basmul Joc de umbre permite pune în lumină faptul că, în laboratorul subconștientului, se anulează barierele temporale și spațiale, trecutul devenind prezent. Chiar și drumurile care se desfac în formă de stea pot duce, în mod magic, spre destinația dorită .