vineri, 20 septembrie 2013

s e p t e m b r i e  2 0 1 3


    Am cam întârziat cu actualizarea blogului, așa că o să trec în revistă ce s-a mai citit: fragmente din Divina Comedie (Dante Alighieri), Portretul (Nikolai Gogol),câteva fragmente din Scrisori în exil (Ovidiu), Masca Morții Roșii (E.A.Poe). A avut loc și o dezbatere pe o temă actuală, al cărei inițiator a fost Radu Cucu. S-a lansat idea unei abordări comparative a operei lui Gogol, cu cea a lui Oscar Wilde.
 
NIKOLAI GOGOL

-         a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina
-         scriitor realist (Dostoievski: ,,Noi toti am purces din mantaua lui Gogol”)
      -         se pregătește și în particular cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din Poltava
     -         studii de arte plastice
     -         1831,20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoștință cu Pușkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka
     -         1835,in ianuarie, apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski Prospekt, PortretulÎnsemnările unui nebun, conține și 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie 
     -         1842, la 9 decembrie, are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deși gloria sa atinge apogeul , starea dispoziției psihice și fizice îi este din ce în ce mai precară
-         1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata


             Momentul morţii lui Gogol a fost privit din unghiuri diametral opuse. Mulţi au declarat că a murit nebun sau din cauza inaniţiei. Ceea ce nu se ia în considerare sunt cuvintele rostite de el în ultimele zile. Testamentul său spiritual este o mărturie de netăgăduit a integrităţii mentale de dinaintea decesului. „Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte! Nu există altă poartă decât cea indicată de către Iisus Hristos.“ Exact înainte de moarte a rostit cuvintele: „Scara, repede, aduceţi-mi o scară!“ Sunt cuvintele pe care le-a rostit şi Sfântul Tihon de Zadonsk înainte de a muri. Să fie doar o simplă coincidenţă, o consecinţă a „delirului mistic“, aşa cum este numit în cărţile de specialitate? Sau mărturia că într-adevăr sufletul său alerga spre veşnicie?

          Orice am crede, însă, Gogol ne avertizează: „Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.“

Fragment din Portretul:


       ,,Spunând acestea, pictorul se cutremură şi îngălbeni deodată . O față schimonosită convulsiv îl privea, parcă vrând şase desprindă dintr-o pânză din faţa lui. Doi ochi înspăimântători îl priveau ţintă, gata parcă să-l înghită… Gura ameninţătoare îi poruncea să tacă… Cuprins de spaimă, pictorul vru să-l strige pe Nikita, care sforăia voiniceşte în tindă, dar se opri şi începu să râdă; frica i se împrăştie într-o clipă: în faţa lui se afla portretul cumpărat şi uitat cu desăvârşire. Razele lunii luminând odaia căzură şi pe portret şi-i dădură o ciudată putere de viaţă. Pictorul începu să-l cerceteze şi să-l şteargă. Muie buretele în apă, îl trecu de câteva ori pe pânză şi-l curăţă aproape de tot praful şi murdăria de care se îmbâcsise, îl atârnă pe perete dinaintea lui, minunându-se şi mai mult de extraordinara lui artă… Faţa parcă prinsese viaţă, ochii îl priviră în aşa fel, încât pictorul tresări şi se dădu înapoi, spunând uimit:

— Se uită… se uită ca un om!"
 
Câteva considerații ale autorului (personajul devine, evident, un alter-ego al acestuia) asupra artei (sau un mic fragment de poetică gogoliană):
 

,,— Te-am aşteptat, fiule! – îmi spuse el, când m-am apropiat să mă binecuvânteze. – Ai înaintea ta o cale pe care de azi înainte ţi se deschide viaţa. E o cale curată, să nu te abaţi de la ea… Ai talent! Talentul e cel mai preţios dar al lui dumnezeu. Nu-l distruge! Cercetează, studiază tot ce vezi, supune totul penelului… Dar învaţă să găseşti în toate ideea lăuntrică şi mai ales caută să pătrunzi marea taină a creaţiunii. Fericit este alesul care a pătruns taina! Pentru un asemenea om natura n-are subiecte vulgare sau neînsemnate. Un pictor creator e tot atât de mare într-un lucru neînsemnat, ca şi într-unui mare. Un lucru demn de dispreț nu mai e demn de dispreț în opera lui, dacă-şi pune în el minunatul suflet; lucrul demn de dispreţ arată sublim, pentru că a fost trecut prin purgatoriul sufletului. Arta dă omului ideea de rai ceresc şi dumnezeiesc, şi asta e de ajuns pentru a fi pusă mai presus de toate celelalte lucruri.


(...) Sacrifică tot pentru artă şi iubeşte-o cu toată patima, dar nu cu o patimă plină de pofte pământeşti, ci cu una blândă şi cerească. Fără ea, omul n-are putere să se înalţe deasupra pământului şi nici nu poate crea minunata muzică a împăcării, căci opera de artă superioară pogoară pe lume pentru liniştirea şi împăcarea tuturor oamenilor. Ea nu poate sădi revolta în suflet, ci se înalţă pururea către dumnezeu ca o rugăciune tremurătoare. Dar sunt clipe… clipe negre.”
 
Despre Ovidiu...în curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune si tu ce crezi!