Imi pare rau. Chiar imi pare. Nu este o afirmatie superficiala, sau dornica de atentie. Dar ma simt vinovat pentru aceasta departare fata de literatura si condei. Nici nu stiu exact ce s-a intamplat inlauntrul meu, poate apropierea brusca din ultimul an sa imi displaca si, chiar sa imi raneasca constiinta. Societatea m-a departat si m-a jefuit de aceasta comoara. Scriitura de orice gen, inclusiv a mea, parea in fata ochilor ceva nesemnificativ, impur si chiar depravat. Acel ''ceva'' de mai sus este scris intentionat pentru a evidentia ambiugitatea in care ma scufundasem. O scufundare puternica unde ramasesem fara aer si speranta iar acum, sa fiu tras inapoi spre lumina de catre o entitate strasnica, chiar ciudata, ce mi-a oferit o revitalizare a mintii. Multi dintre voi va intrebati despre ce vorbesc si daca am luat-o razna. Nu am luat-o pe cai gresite, dragi prieteni, si vorbesc despre lucrul care ne uneste pe noi toti, intelectualii si literatii, cartea!
Numele trandafirului, ce frumos suna. Sufletul iti este purtat prin gradina edenului, unde dragostea trezeste sentimente inocente, neprihanite, unde erosul isi capata semnificatia adevarata, nefiind patruns de vulgaritatea pamanteasca. Gandurile frumoase se pot opri aici, rosul fiind si culoarea sangelui, al durerii cat si a infernului. In nicun caz Umberto Eco nu si-a numit opera tinand cont de frumusetea florii, ci mai degraba de prezenta crimei. Conexiunea titlului cu continutul a fost legata de catre mine, crezand in sinea mea ca este evidenta insa, autorul pretinde ca a fost ales aleatoriu neavand decat un rol estetic, nicidecum informativ.
E greu, e foarte greu. Pentru un cititor mediu( nu ca m-as considera diferit) este improbabil ca acomodarea cu universul creat de autor sa fie insezizabila sau cat de cat accesibila iar, asta se datoreaza nu stilului narativ sau citatelor latinesti ce dau autenticitate firului epic, ci perioadei in care te propulseaza. Ca si cum ai avea la indemana o masina a timpului, dar fara sa stii pe unde te poarta. Lectorul se va trezi, aproape bulversat si ofensat de cele intamplate, intr-un mediu aproape ciudat si chiar necunoscut( Evul Mediu, in acest caz). Nu vreau sa insinuez ca cititorul nu poseda bagajul de cunostinte in ceea ce priveste perioada mediana a omenirii ci,de incompatibilitatea titlului cu continutul cartii, despre care vorbeam mai sus. Poate ca Eco asta si-a propous, o intrare brusca si dureroasa pentru receptor totul fiind ameliorat pe parcursul operei.
Nu va voi spune absolut nimic despre firul epic. As dezintegra mesajul complet si chiar valoarea cartii. Pot sa admit ca nu este o opera obisnuita, cotitidiana, banala. Tocmai de aceea subiectivitatea joaca un rol important mesajul fiind diferit de la o persoana la alta. Cei care ii cunosc lucrarile lui Umberto pot anticipa o urma vaga, aproape nesemnificativa a ceea ce cuprinde romanul, eu cel putin, fiind surprins de complexitatea si chiar originalitatea scriituri.'' Un roman politist? O parabola politica despre <<democratia crestina>> sau despre apocalipsa iminenta a lumii lui Reagan si Brejnev? Un roman <<gotic>>? Sau, pur si simplu, un joc al lui Umberto Eco? ( Raul Mordenti). O capodopera, un bestseller, un mesaj incredibil, o situatie fascinanta. Asta ne oferta Eco.
Poate ca am pierdut din complexitatea limbajului, poate ca am pierduit si fluiditatea discursului. Dar, ambitia si condeiul nu vor pleca niciodata din inima mea.
Pare interesant..nu sunt familiarizata cu stilul lui Umberto Eco, dar nu e prima data cand aud de ,,Numele trandafirului" si am tot ramas placut impresionata de lecturile recomandate la citeala pe care poate nu as fi pus mana din proprie initiativa. Cred ca o sa incerc sa patrund in universul lui Eco.
RăspundețiȘtergere