Am cam întârziat cu actualizarea blogului, așa că o să trec în revistă ce s-a mai citit: fragmente din Divina Comedie (Dante Alighieri), Portretul (Nikolai Gogol),câteva fragmente din Scrisori în exil (Ovidiu), Masca Morții Roșii (E.A.Poe). A avut loc și o dezbatere pe o temă actuală, al cărei inițiator a fost Radu Cucu. S-a lansat idea unei abordări comparative a operei lui Gogol, cu cea a lui Oscar Wilde.
NIKOLAI
GOGOL
-
scriitor
realist (Dostoievski: ,,Noi toti am purces din mantaua lui Gogol”)
-
se pregătește și în particular cu un profesor de limba latină de la
gimnaziul din Poltava- studii de arte plastice
- 1831,20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoștință cu Pușkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka
- 1835,in ianuarie, apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski Prospekt, Portretul, Însemnările unui nebun, conține și 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie
- 1842, la 9 decembrie, are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deși gloria sa atinge apogeul , starea dispoziției psihice și fizice îi este din ce în ce mai precară
-
1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că
volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata
Orice am crede, însă, Gogol ne
avertizează: „Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept,
oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar
persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru
însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi
este zguduit.“
Fragment din Portretul:
,,Spunând acestea,
pictorul se cutremură şi îngălbeni deodată . O față
schimonosită convulsiv îl privea, parcă vrând şase desprindă dintr-o pânză din
faţa lui. Doi ochi înspăimântători îl priveau ţintă, gata parcă să-l înghită… Gura
ameninţătoare îi poruncea să tacă… Cuprins de spaimă, pictorul vru să-l strige
pe Nikita, care sforăia voiniceşte în tindă, dar se opri şi începu să râdă;
frica i se împrăştie într-o clipă: în faţa lui se afla portretul cumpărat şi
uitat cu desăvârşire. Razele lunii luminând odaia căzură şi pe portret şi-i dădură
o ciudată putere de viaţă. Pictorul începu să-l cerceteze şi să-l şteargă. Muie
buretele în apă, îl trecu de câteva ori pe pânză şi-l curăţă aproape de tot praful
şi murdăria de care se îmbâcsise, îl atârnă pe perete dinaintea lui,
minunându-se şi mai mult de extraordinara lui artă… Faţa parcă prinsese viaţă,
ochii îl priviră în aşa fel, încât pictorul tresări şi se dădu înapoi, spunând
uimit:
Fragment din Portretul:
,,Spunând acestea,
pictorul se cutremură şi îngălbeni deodată . O față
schimonosită convulsiv îl privea, parcă vrând şase desprindă dintr-o pânză din
faţa lui. Doi ochi înspăimântători îl priveau ţintă, gata parcă să-l înghită… Gura
ameninţătoare îi poruncea să tacă… Cuprins de spaimă, pictorul vru să-l strige
pe Nikita, care sforăia voiniceşte în tindă, dar se opri şi începu să râdă;
frica i se împrăştie într-o clipă: în faţa lui se afla portretul cumpărat şi
uitat cu desăvârşire. Razele lunii luminând odaia căzură şi pe portret şi-i dădură
o ciudată putere de viaţă. Pictorul începu să-l cerceteze şi să-l şteargă. Muie
buretele în apă, îl trecu de câteva ori pe pânză şi-l curăţă aproape de tot praful
şi murdăria de care se îmbâcsise, îl atârnă pe perete dinaintea lui,
minunându-se şi mai mult de extraordinara lui artă… Faţa parcă prinsese viaţă,
ochii îl priviră în aşa fel, încât pictorul tresări şi se dădu înapoi, spunând
uimit:
— Se uită… se uită ca
un om!"
Câteva considerații ale autorului (personajul devine, evident, un alter-ego al acestuia) asupra artei (sau un mic fragment de poetică gogoliană):
,,—
Te-am aşteptat, fiule! – îmi spuse el, când m-am apropiat să mă binecuvânteze.
– Ai înaintea ta o cale pe care de azi înainte ţi se deschide viaţa. E o cale
curată, să nu te abaţi de la ea… Ai talent! Talentul e cel mai preţios dar al
lui dumnezeu. Nu-l distruge! Cercetează, studiază tot ce vezi, supune totul
penelului… Dar învaţă să găseşti în toate ideea lăuntrică şi mai ales caută să pătrunzi
marea taină a creaţiunii. Fericit este alesul care a pătruns taina! Pentru un
asemenea om natura n-are subiecte vulgare sau neînsemnate. Un pictor creator e
tot atât de mare într-un lucru neînsemnat, ca şi într-unui mare. Un lucru demn
de dispreț nu mai e demn de dispreț în opera lui, dacă-şi pune în el
minunatul suflet; lucrul demn de dispreţ arată sublim, pentru că a fost trecut
prin purgatoriul sufletului. Arta dă omului ideea de rai ceresc şi dumnezeiesc,
şi asta e de ajuns pentru a fi pusă mai presus de toate celelalte lucruri.
(...) Sacrifică tot pentru artă şi iubeşte-o
cu toată patima, dar nu cu o patimă plină de pofte pământeşti, ci cu una blândă
şi cerească. Fără ea, omul n-are putere să se înalţe deasupra pământului şi
nici nu poate crea minunata muzică a împăcării, căci opera de artă superioară pogoară
pe lume pentru liniştirea şi împăcarea
tuturor oamenilor. Ea nu poate sădi revolta în suflet, ci se înalţă pururea către
dumnezeu ca o rugăciune tremurătoare. Dar sunt clipe… clipe negre.”
Dupa cum am promis am revenit, sau mai bine zis am venit (e prima oara cand intru) cu citate din ,,Alchimistul". Sper sa va placa :3!